Proiectul Memorie culturală locală în comuna Apahida, județul Cluj (cod proiect 30) este finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență, Apel PNRR/2022/C11/I5 – 2

obiectiv

Memorie Culturală Locală

Activităţile proiectului

Proiectul cultural propus vizeaza cartografierea resurselor culturale locale, respectiv identificarea Spațiului Identității Culturale Locale, dupa cum urmeaza:
I. Realizarea Spaţiului Identității Culturale Locale în cadrul şcolii, prin:
-Proiecții 3 D
-Tururi virtuale
II. Crearea unui site de prezentare a resurselor culturale și naturale locale.
III. Organizarea unui festival internațional de artă ( muzică, teatru, dans, literatură).
IV. Întâlniri lunare cu artiști plastici, muzicieni, actori, personalități din comuna Apahida.
V. Editarea unui ziar cultural cu apariție lunară, prin care se vor populariza activitățile proiectului.
VI. Tehnici creative, vizite la muzee, cinema.
VII. Publicarea unui volum monografic Apahida- cultură și turism, care sa vizeze:
– cultură și turism;
– obiective turistice;
– trasee;
– realizarea de către elevi a 10 panouri cu informații despre obiectivele turistice din zonă.
VIII. Organizarea corului școlar și a trupei de teatru

obiectiv

Istorie locală

Cine suntem?

                       Conform  ȋnscriselor din cartea lui Vladimir Cinezan< Apahida orașul de mȃine> „cele dintȃi urme de locuire ȋn hotarele Clujului dateazӑ din Paleoliticul mijlociu( cca. 120.000- 80.000), dacӑ nu mai devreme”.

                      In multe pӑrți ale comunei Apahida s-au descoperit obiecte neolitice, fragmente ceramice și unelte de piatrӑ: pe< promontoriul de la Stӑvilar>la 13 km de șosea și la calea feratӑ, la  locul  denumit de locuitori „Cotinit”, pe dealurile din locul denumit ”Cocor”. Alte vestigii au fost descoperite ȋn neolitic, lȃngӑ cimitir, pe locul nuimit „Fața Marezii”, apoi ȋn locul numit La Tarcea și pe locul numit platoul Chibaia.

                  Descoperiri s-au fӑcut și din epoca bronzului, chiar ȋn gradina școlii și lȃngӑ șosea.( Vestigii decoperite ȋn urma unor cercetӑri arheologice din anul 1988.)

                 Despre vechimea așezӑrii vorbesc vestigiile decoperite ȋn epoca dacicӑ, cel mai vechi obiect fiind un coif fragmentar de bronz, placat cu o foițӑ subțire de aur, datat din secolul IV ȋ.e.n.

Obiecte și fragmente de obiecte vorbesc depspre conviețuirea pe aceste meleaguri de celți și daci, pȃnӑ ȋși gӑsesc sfȃrșitul odatӑ cu cucerirea romanӑ.

Memorie culturală locală

Activitățile proiectului

Contact

Contact

str. Libertăţii, nr. 114, loc. Apahida, jud. Cluj

0264-231 548 sau 0774608218

    Translate »
    error: Content is protected !!